ȘTIRI

Perchezitii la persoane banuite de PROXENETISM si TRAFIC DE MINORI. In Ploiesti si in alte doua resedinte de judet

[ad_1]

La data de 21 decembrie 2022, polițiștii din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Grupurilor de Criminalitate Organizată, împreună cu procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, au efectuat 6 percheziții domiciliare, în municipiul Ploiești, municipiul Slobozia și în municipiul Constanța.

În acest context, au pus în executare 4 mandate de aducere, pe numele unor persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, proxenetism, trafic de minori, act sexual cu un minor și viol.Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2021, membrii grupării, care anterior ar fi desfășurat activități infracționale pe linie de proxenetism, fapte pentru care au fost cercetați și condamnați, ar fi luat rezoluția de a iniția și constitui un grup infracțional organizat, în scopul comiterii infracțiunilor de trafic de minori și proxenetism.

În acest scop, aceștia ar fi racolat mai multe tinere, pe care le-ar fi obligat la practicarea prostituției, în beneficiul lor patrimonial.

Unul dintre membrii grupării ar fi avut rolul recrutării victimelor minore prin intermediul unor rețele de socializare, în scopul inducerii lor în eroare că își dorește relații sentimentale cu acestea.

Ulterior, tinerele care ar fi fost determinate să se prostitueze și victimele minore ar fi fost transportate și cazate în apartamente închiriate în diferite localități de pe teritoriul României, situate în județele Constanța, Ialomița, Buzău, Prahova, Alba, Timiș și Argeș.

În vederea oferirii serviciilor sexuale prestate de către tinerele exploatate, membrii grupării ar fi postat anunțuri pe diverse site-uri de internet.

În scopul menținerii unui control permanent asupra minorelor, apelurile clienților ar fi fost preluate, la solicitarea traficanților, de către alte persoane de sex feminin, care s-ar fi prostituat de mai mult timp în favoarea acestora.

În cazul uneia dintre minore, în vârstă de 15 ani, care ar fi fost răpită de către membrii grupării de la adresa de domiciliu situată în județul Hunedoara și transportată, iar, ulterior, cazată într-un apartament închiriat de către aceștia în județul Ialomița, ar fi fost exercitate presiuni de natură fizică și psihică (oferirea de băuturi alcoolice, inducerea ideii că activitatea de prostituție este sigură, iar din aceasta se obțin sume mari de bani, loviri repetate, lipsirea de libertate în mod ilegal prin încuierea sa în locuință etc.) în vederea determinării ei la practicarea prostituției, iar, în condițiile în care victima ar fi refuzat în mod constant, ar fi fost violată de către unul dintre traficanți.

În cazul unei alte victime minore, care de asemenea ar fi fost supusă în mod frecvent unor agresiuni fizice, aceasta, pentru a-și asigura scăparea, ar fi încercat să fugă din apartamentul unde era obligată să întrețină relații sexuale contra cost, prin trecerea dintr-un balcon în altul, la un nivel superior al unui imobil.

La una dintre adresele percheziționate, a fost identificată o victimă a traficului de minori, care a fost preluată, împreună cu fiul său nou-născut, de reprezentanții D.G.A.S.P.C. Constanța, în vederea evaluării, consilierii și aplicării măsurilor de protecție specială.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 4 telefoane mobile și diverse înscrisuri.

4 persoane bănuite au fost conduse la sediul D.I..I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea audierii și dispunerii de măsuri procesual-penale și procedurale.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor centrale ale D.C.C.O., respectiv B.C.C.O. Ploiești, B.C.C.O. Constanța, S.C.C.O. Brăila și Poliției Municipiului Slobozia – Biroul Ordine Publică, A.N.I.T.P. și a beneficiat de sprijinul operațional al luptătorilor din cadrul B.S.I.J. ,,Vlad Țepeș”.

Suportul tehnic și operativ a fost asigurat de către Biroul Tehnic și Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T.-Structura Centrală.

Articolul Perchezitii la persoane banuite de PROXENETISM si TRAFIC DE MINORI. In Ploiesti si in alte doua resedinte de judet a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.

[ad_2]

S-ar putea să-ți placă și...