[ad_1]
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea care dă „undă verde” introducerii în studiu a disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”.
Trebuie cunoscut că propunerea legislativă are ca obiect de reglementare introducerea în curricula şcolară/planurile-cadru de liceu a disciplinei „Istoria Revoluţiei de la Timişoara din 1989 şi a schimbării de regim din Decembrie 1989 în România”, în scopul asigurării unei bune informări a elevilor despre cel mai important moment revoluţionar al istoriei noastre recente.
Programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu reprezentanţii organizaţiilor de revoluţionari.
Potrivit inițiatorilor actului legislativ, cadrele didactice care vor preda această nouă și… necesară disciplină pot beneficia de pregătire profesională şi de cursuri de perfecţionare de specialitate.
Decembrie 1989. Un moment de cotitură, de referință care a înrâurit istoria și destinele românilor. Fără să facem apel al o notă patetică, trebuie să recunoaștem: acele zile însângerate, acele zile cu tensiuni atunci de neimaginat soldate cu atâtea tragedii trebuie cunoscute, trebuie analizate și trebuie să contribuie, în conștiința noastră, a tuturor, în demersul de a face lumină în ceea ce privește Revoluția dar și a efectelor acesteia pe termen lung. Trebuie vorbit despre cauze, despre eroi, despre curaj, despre ceea ce a fost înainte și… după…
***Și n-ar strica, în contextul dat, să fie luată în seamă această carte-DOCUMENT:
Elaborată de istoricul Miodrag Milin, cartea Despre căile risipite ale revoluției timișorenilor oferă o imagine nouă și credibilă a revoluției române din decembrie 1989 care a debutat în orașul de pe Bega. Scrisă prin și pe baza documentelor, a mărturiilor și a interviurilor și având ca suport notele și comentariile precise ale istoricului, ea contribuie decisiv la recuperarea multor adevăruri despre revoluție. Autorul are în vedere rolul și locul Timișoarei în dramatica încleștare de forțe dintre cetățenii orașului și instituțiile înarmate ale statului totalitar, oferind în premieră rezumatul sutelor de casete pe care a fost înregistrat procesul de la Timișoara. Cartea Despre căile risipite ale revoluției timișorenilor e una impresionantă prin îngemănarea artei povestirii și științei reconstituirii istoriei recente; e meritoasă prin faptul că evidențiază faptele principale și pe acelea mărunte care vorbesc despre importanța majoră a Timișoarei în declanșarea revoluției anticeaușiste și antitotalitare și în schimbarea regimului politic din România…
Cartea-document a istoricului Miodrag Milin, îndrăgit și reputat profesr la Universitatea de Vest- profil Filologie, pune accentul pe descrierea amănunțită a revoluției timișorenilor, pe oamenii implicați de-o parte și de alta a baricadei. Meritul ei excepțional rezidă în deschiderea unei perspective critic-interpretative în temeiul căreia adevărul poate fi lesne identificat. Descrierea faptelor rezultă din lectura documentelor autentice și care au devenit publice. Miodrag Milin le-a adunat, selectat și rezumat și, așa cum a procedat în alte ocazii în care a avut ca temă de studiu istoria recentă, a lăsat pe seama cititorului judecata de valoare. În felul acesta, fiecare are ocazia să reflecteze pe cont propriu cum și de ce s-a petrecut o revoluție a maselor la Timișoara și care au fost/sunt urmările ei, respectiv de ce și cum s-a putut ca idealurile timișorenilor din decembrie 1989 să fi fost risipite.
foto: ziare.com, Facebook
Articolul Revolutia din1989, cu… toate ale sale- MATERIE in curricula scolara! Presedintele a promulgat Legea! a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link