[ad_1]
Primăria Municipiului Ploiești a încheiat, astăzi, contracte de lucrări în valoare de 4, 5 milioane euro, pentru modernizarea sistemelor de iluminat public, aferente traseelor de tramvai 101 și 102.
Primarul Andrei Liviu Volosevici a semnat cele două importante contracte de lucrări ce vor permite investiții importante în infrastructura străzilor pe care se desfășoară circulația tramvaielor din orașul nostru.
Cele două contracte de lucrări menționate vor fi derulate de către S.C. Luxten Lighting Company S.A., iar acestea au ca obiectiv general: “EFICIENTIZARE CONSUMURI ENERGETICE ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI SISTEM ILUMINAT PUBLIC TRASEU TRAMVAI 101: BULEVARDUL REPUBLICII – STRADA GHEORGHE DOJA – STRADA GEORGE COȘBUC – STRADA ȘTEFAN GRECEANU – STRADA NICOLAE BĂLCESCU – STRADA ȘTEFAN CEL MARE – STRADA DEMOCRAȚIEI – GARA DE SUD”, COD SMIS 124852, respectiv „EFICIENTIZARE CONSUMURI ENERGETICE ÎN MUNICIPIUL PLOIEȘTI – SISTEM ILUMINAT PUBLIC TRASEU TRAMVAI 102: STRADA GĂGENI – ȘOSEAUA NORDULUI – ȘOSEAUA VESTULUI – STRADA LIBERTĂȚII (GARA DE VEST)”, cod SMIS 122010.
Prețul contractului destinat modernizării sistemului de iluminat public aferent traseului de tramvai 101 este de 6.888.403,13 lei, la care se adaugă TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 13 luni.
Proiectul de investiții se derulează în cadrul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor, Operațiunea C – Iluminat public.
Contractul de execuție lucrări prevede realizarea următoarelor categorii de servicii și lucrări:
• întocmire detalii de execuție (DDE) pentru ansamblurile fundație – stâlpi – console;
• demontare corpuri de iluminat existente, inclusiv a consolelor metalice aferente acestora;
• montare stâlpi noi;
• montare corpuri de iluminat noi cu LED, inclusiv a consolelor acestora;
• realizare legături electrice între corpurile de iluminat și rețeaua de alimentare;
• pozare de tuburi de protecție subterane inclusiv camere de tragere;
• înlocuire rețea de alimentare existentă cu o rețea nouă, instalată subteran;
• devieri rețele de comunicații, unde este cazul;
• montare de stâlpi echipați cu corpuri de iluminat cu LED pentru trecerile de pietoni;
• lucrări de modernizare a iluminatului public în stațiile de călători, inclusiv montare de panouri fotovoltaice;
• refacere spații verzi și suprafețe carosabile/trotuare;
• refacere schema monofilară puncte de aprindere;
• instalare, programare și testare sistem centralizat de management al sistemului de telegestiune;
• realizare măsurători, testări și audit luminotehnic.
Sursele de finanțare ale proiectului respectiv sunt: asistența financiară nerambursabilă din cadrul Programul Operațional Regional 2014 – 2020, bugetul de stat și bugetul local al Municipiului Ploiești.
Referitor la contractul de lucrări destinat modernizării sistemului de iluminat public aferent traseului de tramvai 102, valoarea acestuia este de 11.008.877,19 lei fără TVA, iar durata de execuție a investițiilor este de 13 luni.
Proiectul este finanțat din bugetul local al Municipiului Ploiești și asistența financiară nerambursabilă din cadrul Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Prin derularea acestui contract se va asigura modernizarea iluminatului public specific căilor de circulație ale liniei de tramvai 102, prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente cu vapori de sodiu în corpuri de iluminat LED, performante, având integrate capabilități de conectivitate și comunicare.
Reprezentanții administrației locale precizează că investiția vizează și rezolvarea situațiilor de conflict rutier – din punct de vedere luminos (intersecții, treceri de pietoni, sensuri giratorii, etc), astfel încât să se respecte valorile prevăzute de standardul SREN 13201. Noul sistem de iluminat public va respecta prevederile SR EN 13201: 2016.
Totodată, se vor înlocui corpurile de iluminat în cele 28 stații de așteptare pentru călători prin soluții bazate pe LED, se va implementa un sistem de telegestiune a iluminatului, în scopul optimizării consumului energetic și a costurilor de funcționare, în general.
Totodată, se vor monta panouri fotovoltaice, care vor deservi corpurile de iluminat din stațiile de așteptare pentru calatori și se vor derula lucrări ce vor permite reîntregirea și extinderea sistemului de iluminat cu tehnologie LED și montarea de stâlpi noi, pentru acoperirea zonelor fără iluminat public, în special a căilor de circulație pietonală, conform SR EN 13201:2016.
“Continuăm proiectele de investiții majore în infrastructura Ploieștiului, așa cum am promis. Cele două contracte de lucrări pe care le-am semnat, astăzi, vor aduce un plus de modernitate arterelor principale de circulație din oraș și vor permite municipalității o gestionare inteligentă și eficientă a energiei, cu surse regenerabile, conform cerințelor actuale europene. Am reușit atragerea de fonduri europene și vom implementa cu succes aceste două proiecte de investiții, menite să dezvolte infrastructura publică a orașului nostru” a precizat, în acest context, primarul Andrei Liviu Volosevici.
Articolul Primaria Ploiesti: contracte in valoare de 4, 5 milioane euro pentru modernizarea sistemelor de iluminat public, aferente traseelor de tramvai a aparut prima data pe Prahova Business – Despre afaceri. Zi de zi – Primul cotidian online de afaceri din Prahova.
[ad_2]
Source link