[ad_1] Luni, 17 octombrie, la sediul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, au fost semnate șase contracte de finanțare pentru înființarea, restaurarea și modernizarea de muzee și case memoriale, în cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). La eveniment au participat, alături de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, …
PLOIESTI: Avem o noua editie a Taberei Nationale de Sculptura Monumentala Contemporana. Niciun cuvant despre intiatorul evenimentului- invidie, ignoranta…?
[ad_1] Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti și Primăria Municipiului Ploieşti, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici, Parc Municipal Vest, Direcția Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, Direcția Tehnic Investiții din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, T.C.E., S.G.U., Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești și Asociația Culturală 24 PH Arte …
Premieră în România: prima universitate care oferă studenților beneficii personalizate
[ad_1] Începând din acest an universitar, Universitatea Politehnica din București devine prima instituție de învățământ superior din România care oferă studenților o gamă amplă de beneficii și oferte speciale. Studenții înscriși la toate ciclurile de învățământ (licență, masterat și doctorat) precum și angajații UPB vor avea acces la o platformă online din care vor putea …
1,3 miliarde de euro ajung in conturile fermierilor! Cine face anuntul?
[ad_1] După o muncă asiduă, pe baza unor proceduri clare, fermierii, specialiștii din Ministerul Agriculturii, APIA și ANARZ au pregătit drumul spre declanșarea campaniei de acordare a subvențiilor. Detaliile din partea ministrului Agriculturii le aflați AICI. foto: ziare.com Articolul 1,3 miliarde de euro ajung in conturile fermierilor! Cine face anuntul? a aparut prima data pe Prahova …
ONORANT: Grieg Lambousy – New Orleans Jazz Museum, la Ploiesti, la impresionanta conferinta dedicata celor 53 de ani de la PRIMULUI festival de JAZZ din Romania
[ad_1] Emoționant, necesar (!) eveniment. De dragul unei minunate tradiții, aici, în orașul PRIMULUI festival de JAZZ din România: Filarmonica ploieșteană organizează vineri, 21 octombrie 2022, de la orele 18.00, Conferința Națională Ploiești RoJazz50 +3. Evenimentul va fi găzduit de Sala Coloanelor a Palatului Culturii din Ploiești. Conferinta, una cu profund ecou în istoria jazz-ului …
Un yankeu- pivot nou-nout la CSM Petrolul Ploiesti
[ad_1] „Branden Aughburns este noul pivot al echipei CSM Petrolul Ploieşti, americanul urmând să-l înlocuiască pe Mihailo Sekulovic, a cărui accidentare la genunchiul stâng impune o intervenţie chirurgicală!”, transmit reprezentanții clubului ploieștean. Yankeul vine din Marea Britanie, de la Newcastle Eagles, dar a mai jucat în Europa pentru georgienii de la FC Titebi şi austriecii …
Inca o amenda „grasa” aplicata de Garda de Mediu Prahova! Aflati cine scoate banii din buzunar!
[ad_1] O societate din Municipiul Ploiești a fost sancționată de către Garda de Mediu Prahova cu amendă în valoare de 60.000 lei în urma controlului efectuat la operatorul economic în cauză. În cadrul controlului, comisarii de mediu au constatat că societatea cu domeniul de activitate fabricarea articolelor de sticlă, desfășura la punctul de lucru activitatea …
Semaforizare inteligenta in capitala. Cu… „piciorul pe acceleratie”! Anuntul primarului general
[ad_1] Nicușor Dan: „În cadrul celui de al doilea apel de proiecte PNRR, Primăria Capitalei a depus cerere de finanțare pentru modernizarea și extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din Capitală. Este vorba despre etapele doi și trei din cadrul unui proiect mai amplu, prin care vom moderniza 185 de intersecții din București incluse în Sistemul …
Vesti bune pentru o parohie din Valea Calugareasca! Da, dar… Biserica istorica va fi lasata la mila Domnului?!
[ad_1] Parohia Dârvari din comuna Valea Călugarească se numără printre cele 35 de lăcaşuri de cult care au primit finanţare în acest an din partea Consiliului Judeţean Prahova. În acest caz, suma alocată a fost destinată continuării lucrărilor de construcţie pentru noua biserică din sat. Acest nou lăcas de cult va purta hramul „Sfântului Ierarh …
1,3 miliarde de euro ajung in conturile fermierilor!
[ad_1] „Primele sume de bani au plecat spre fermieri! După o muncă asiduă, pe baza unor proceduri clare, fermierii, specialiștii din Ministerul Agriculturii, APIA și ANARZ au pregătit drumul spre declanșarea campaniei de acordare a subvențiilor. A debutat autorizarea la plată a avansului pentru 40.810 fermieri, punându-se în mișcare o sumă de 206.721.000 euro, funcționarii …