ȘTIRI

Delapidare „cu consecinte deosebit de grave”. Descinderi in Bcuresti, Ilfov si Calarasi

[ad_1]

 Miercuri, 2 noiembrie, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, pun în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară în municipiul Bucureşti şi în judeţele Călărași și Ilfov, la sediul unei instituții publice, la locuințele persoanelor și la sediile/punctele de lucru ale societăților comerciale implicate în activitatea infracțională, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru delapidare, în formă continuată, cu consecinţe deosebit de grave.

În același timp, sunt puse în aplicare 5 mandate de aducere, emise pe numele bănuiților, ce vor fi conduși la sediul unității de poliție, în vederea aducerii la cunoștință a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și audierii acestora, pentru clarificarea situației de fapt.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2018 – 2022, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, 5 persoane şi-ar fi însuşit din gestiunea unei societăți comerciale 15.520.918 lei (peste 3 milioane de euro), fără ca aceștia să fie folosiți în realizarea obiectului de activitate al societăţii sau reprezentând plăţi aferente unor operațiuni comerciale care nu s-ar fi derulat în realitate.

PRECIZARE: Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliție Române.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din ofițeri și agenți de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – Direcţia de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de Institutul Național de Criminalistică și Serviciul pentru Intervenţii și Acţiuni Speciale.

Articolul <strong>Delapidare „cu consecinte deosebit de grave”. Descinderi in Bcuresti, Ilfov si Calarasi</strong> apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

S-ar putea să-ți placă și...