SĂNĂTATE

De ce copiii ar trebui să crească în preajma animalelor de companie

Nu știm cu exactitate când oamenii au început să țină în preajma lor necuvântătoare doar pentru pura plăcere de a avea grijă de aceste suflete. Știm însă că primul câine a fost domesticit undeva la 15000 de ani în urmă. Este vorba despre lupii cenușii. Unele surse spun însă că în Belgia și Siberia ar există urme ale domesticirii acestor animale de acum 33000 de ani. Indiferent de data la care patrupedele au devenit parte din familiile oamenilor, acestea aduc multă bucurie doar prin simpla lor prezență. Însă, pe lângă bucuria de a denține un animal de companie, mai sunt și alte beneficii. Cercetătorii au studiat relația dintre om și animal, și au ajuns la concluzii uimitoare. De exemplu, a-ți crește copiii în preajma animalelor de companie este o experiență care poate avea un impact pozitiv în parcursul dezvoltării lor. Aceste beneficii își vor pune amprenta asupra modului în care se vor comporta, inclusiv că adulți. Cu toate acestea, această legătură vine cu o mulțime de responsabilități, iar părinții trebuie să fie pregătiți să-și supravegheze atent copiii, cât și animalele pentru a le asigura un mediu sigur. De asemenea, pentru dezvoltarea copilului, precum și pentru bunăstarea animalului de companie, în acel cămin trebuie să existe o armonie.

Ce responsabilități înseamnă un animal

Din păcate, mulți oameni nu înțeleg acest lucru. Nu își dau seama că a lua în cămin un câine sau o pisică, de exemplu, înseamnă a lua sub protecție un suflet care are o mulțime de nevoi. Animalul de companie trebuie dus la medic, trebuie îngrijit, trebuie hrănit. Dar mai presus de toate, trebuie să aibă afecțiune. Acesta nu este un obiect de care să te debarasezi când te plictisești sau pentru că îți dai seama că nu este ce trebuie. De aceea, tot mai mult centre de adopții sau persoane private care fac asta cer un contract pe care viitorul stăpân să îl completeze. De asemenea, a fost înființată Poliția Animalelor pentru cazurile de abandon sau rele tratamente.

 Dezvoltarea emoțională

Așa cum am spus în paragraful anterior, a avea un animal de companie însemna a primi în casă un nou membru. Părinții ar trebui însă să știe că necuvântătoarele pot fi companioni minunați pentru copiii lor. Animalele de companie au un rol major dezvoltarea emoțională, socială a celor mici. Interacțiunile cu ele pot contribui la creșterea nivelului de empatie pe care aceștia o manifestă. De asemenea, se observă o dezvoltare a capacității de a înțelege sau de a răspunde la nevoile altor ființe. Copiii învață să înțeleagă expresiile chipului sau gesturile animalelor, dezvoltându-și astfel abilități de comunicare mult mai bune. Acestea mai au darul de a oferi confort emoțional. Cei mici se pot simți mai în siguranță, iubiți în cel mai sincer mod alături de animalele lor, iar această legătură poate fi un important factor de reducere a stresului. Copiii care suferă de anxietate ar trebui să aibă un cățel sau o pisică. A avea grijă de o altă ființă poate fi pentru ei o lecție de viață importantă, oferindu-le încredere în propriile lor abilități. Cum spuneam în paragrafu anterior, îngrijirea unui animal de companie presupune o responsabilitate constantă, iar pentru copii deținerea unei ființe necuvântătoare îi învață ce înseamnă responsabilitatea. Micuții trebuie sau ar trebui să se implice în hrănirea, curățarea, plimbarea animalelor, ceea ce le poate dezvolta capacitatea de a avea grijă de altcineva. Ei trebuie să se mai și joace, animăluțele fiind astfel parteneri ideali de distracție. Copiii învață să respecte o rutină, să își gestioneze timpul pentru a se asigura că nevoile animalului sunt îndeplinite. Aceste abilități pot fi utile în anii ce vor urmă, pentru că vor învăța cum să își împartă timpul între diferite alte responsabilități.

Compasiunea este o calitate

Mulți oameni nu știu ce înseamnă să-ți fie milă de o altă ființă. Am văzut, din păcate, cum adulți, dar și unii copii, chinuie animalele, le abandonează sau le omoară crezând că nu suferă nicio repercursiune. Din fericire, legile s-au mai schimbat, existând pedepse mari pentru aceștia. A avea un animal de companie îi va ajută pe cei mici să își dezvolte un simț al compasiunii mult mai mare. Ei vor învață ce înseamnă respectul pentru toate viețuitoarele. Copiii vor ști să trateze animalele cu bunătate, să le aprecieze ca ființe care au nevoi, sentimente, care simt durere sau mângâiere. 

Îmbunătățirea sănătății fizice

Există animale de companie care sunt luate în sânul unor familii care au copii cu probleme. Medicii chiar recomandă terapia cu ajutorul necuvântătoarelor. Animalele de companie pot, de asemenea, să contribuie la ameliorarea sănătății fizice a celor mici. Cei care au câini, de exemplu, sunt mai predispuși să fie activi din punct de vedere fizic, deoarece trebuie să îi plimbe, să petreacă timp afară cu ei. Pentru micuții nevăzători, câinii sunt un adevărat sprijin, fiind animale special antrenate în acest sens.  De asemenea, când copiii se joacă cu animalele lor, își vor dezvolta coordonare motorie, agilitatea, vor evita problemele legate de greutate. Interacțiunile fizice cu animalele, cum ar fi săritul, alergatul sau aruncarea unei mingi, sunt toate benefice pentru cei mici, dar și pentru animale.

Vor înțelege mai bine procesele naturale

Uneori se mai întâmplă și lucruri tragice. De-a lungul vieții, copiii care cresc alături de animale de companie pot să învețe despre ciclul vieții. Atunci când animalele lor îmbătrânesc sau se confruntă cu probleme de sănătate, cei mici pot să înțeleagă acest proces natural. Este ceva benefic pentru dezvoltarea abilităților de a face față pierderii unei ființe iubite.

S-ar putea să-ți placă și...